Miercuri, 25 octombrie 2017, ora 10.00, secretarul general al Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir” domnul col.(r.) Viorel Ciobanu a fost prezent în garnizoana Reșița, la Centrul Militar Județean Caraș-Severin.

Activitatea a început la ora 10.00 în sala de festivități a instituției gazdă. Fiind Ziua Armatei, în sală erau prezenți reprezentanți ai Parlamentului, Prefecturii, Consiliului Județean, structurilor de forță județene, cadre militare active, în rezervă și în retragere, precum și ai mass-mediei locale.

Manifestarea  a fost deschisă de comandantul Centrului Militar Județean Caraș-Severin, domnul colonel Pasăre I. care a arătat:

Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a teritoriului național de sub ocupație hortysto-fascistă. Ultimele orașe eliberate au fost Satu Mare și Carei.
Eliberarea întregului teritoriu național s-a obținut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajați nemijlocit în luptă, între 23 august și 25 octombrie 1944. Dintre aceștia, au fost uciși sau răniți circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.
Eliberarea părții de nord-est a Transilvaniei nu a însemnat și încetarea luptelor duse de Armata României, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Națiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, până la victoria finală. ”Ajunse la frontieră din 1940, diviziile noastre — menționa comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 — sunt gata de un nou efort și de noi lupte alături de marii noștri aliați, până la înfrângerea totală a forțelor germano-maghiare”. 

Armata României participă cu efective la diverse misiuni internaționale de combatere a terorismului, de sprijinire a păcii sau umanitare. Majoritatea lor activează sub egida NATO, al cărei membru România este din 29 martie 2004.
Prima acțiune de luptă a Armatei României în afara granițelor naționale, de după Revoluția din 1989, a început la 8 martie 1996, alături de contingentele armatelor statelor membre NATO și partenere, în teatrul de operații din Bosnia-Herțegovina, cu Batalionul 96 Geniu. În anul 2000, Armata României și-a început participarea la misiunea NATO KFOR din provincia Kosovo, cu personal de stat-major și, ulterior, cu subunități specializate, de nivel de companie.
România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari, sub comanda Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate. Iulie 2003 a marcat începutul contribuției militare românești la Operațiunea ”Iraqi Freedom”. 

După expozeul de mai sus a urmat o slujbă de comemorare a eroilor neamului, căzuți pe câmpurile de onoare.

În continuare a avut loc lansarea de cărți. Au fost lansate cărțile:

  1. ”DIMITRIE CANTEMIR-PUNTE A CUNOAȘTERII ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT”
  2. ”PIRAMIDA CANTEMIRISTA”, VOL.II
  3. ”SUNT FIU AL ALEXANDRIEI, TELEORMĂNEAN”.
  4. ”SUNT FIU AL TELEORMANULUI, ALEXĂNDREAN”

                                   

Domnul general (r.) ADRIAN MARINESCU a oferit Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir” cartea ”TUNURILE REȘIȚEI – O ISTORIE FIERBINTE”.

Manifestarea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri despre viața și activitatea lui Dimitrie Cantemir.

Secretarul general al Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir” domnul col.(r.) Viorel Ciobanu a fost invitat de către organizatori la sfințirea Crucii Monument de la Domașnea – Monumentul apărătorilor Ortodoxiei din Banat, activitate care a început la ora 14.00.

„Monumentul apărătorilor Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă reprezintă cea mai înaltă cruce sculptată din România. Am avut această inițiativă de trei sau chiar patru ani, însă în anul 2017 am dorit foarte mult să ridicăm un asemenea monument pentru că anul acesta este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre și ca An comemorativ închinat patriarhului Justinian Marina și tuturor apărătorilor Ortodoxiei în timpul regimului comunist. Dat fiind faptul că la Domașnea și la Teregova a fost centrul Rezistenței anti-comuniste din Munții Banatului, ne-am gândit ca tocmai aici, la Poarta Orientală, pe această înălțime binecuvântată, la 540 de metri, să amplasăm această Cruce-monument. Este un altar de jertfă și credem că la fiecare sărbătoare închinată eroilor, atât la Înălțarea Domnului, cât și la 25 octombrie, la 1 decembrie și alte momente importante din istoria țării noastre ne vom reuni în jurul acestei Cruci, aici, pe drumul roman, lângă șoseaua europeană, între Domașnea și Teregova, ca să-i comemorăm și să-i cinstim pe martirii neamului românesc, pe toți ostașii care s-au jertfit pentru unitatea și libertatea țării noastre, dar să-i comemorăm și pe cei care au luptat pentru libertatea noastră și pentru identitatea noastră și au apărat Ortodoxia în timpul regimului comunist. Am trăit un moment înălțător astăzi pentru că atât Armata, cât și Biserica și-au dat mâna iar și iar, pentru a consolida tot ceea ce înseamnă patriotismul autentic și credința statornică în sufletele tuturor românilor. Cred că atât Biserica, cât și Armata au un rol și vor avea pe mai departe un rol esențial în definirea identității naționale și spirituale în această țară. Ne bucurăm că au fost alături de noi și autoritățile centrale, județene, locale și atâția credincioși, tineri și vârstnici, preoții din partea de est a județului Caraș-Severin, din Protopopiatul Caransebeș și Protopopiatul Băile Herculane. Această Cruce va mărturisi de la sine ce s-a întâmplat astăzi și, bineînțeles, tot ce s-a întâmplat în trecutul glorios al României noastre”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La slujbă, au participat oficialități, autorități centrale, județene, autorități locale, reprezentanți ai Armatei Române din cadrul Brigăzii 18 Cercetare și Supraveghere „Decebal” din Timișoara, preoți și credincioși, cu toții unindu-se în rugăciune pentru odihna și veșnica pomenire a apărătorilor Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă și a tuturor eroilor neamului românesc, care s-au jertfit pentru libertatea și identitatea națiunii române.

În continuare, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, dar și pentru partizanii din Munții Banatului.

Sărbătoarea s-a încheiat cu depunere de coroane și cu ceremonial militar oferit de către Garda de onoare a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”.

Crucea-monument de la Domașnea reprezintă un deziderat împlinit al Episcopiei Caransebeșului și al credincioșilor de realizare a unui monument creștin închinat partizanilor bănățeni care, prin credință statornică, determinare și verticalitate spiritual-morală, au luptat, pentru Banat și pentru România, împotriva nedreptăților regimului comunist.

 

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of