Opera lui Dimitrie Cantemir – simbol al convergenţei civilizaţiilor

Articol publicat de Preşedintele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, prof. univ. dr. Momcilo LUBURICI şi rectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” prof. univ. dr. Corina-Adriana DUMITRESCU în „REVISTA UNIVERS STRATEGIC”, REVISTĂ UNIVERSITARĂ ROMÂNĂ DE STUDII DE SECURITATE, CU APARIŢIE TRIMESTRIALĂ, anul 1, nr. 3, septembrie 2010, ISSN 2067 – 7464, EDITOR: UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”, INSTITUTUL DE STUDII DE SECURITATE

Abstract
Dimitrie Cantemir nu este pur şi simplu un om al timpului său, deşi el aparţine efectiv acelui timp de conflicte, conexiuni şi renaşteri. N-a scăpat nici de intrigile vremii, nici de uneltiri, nici de războaie. Pentru că, într-un spaţiu european în care media de viaţă era doar 26 de ani, identităţile se formau greu şi se năruiau uşor. S-a ridicat însă cu mult deasupra lor, prin inteligenţă, cunoaştere, cultură şi universalitate. E drept, a avut şansa să se afle într-un spaţiu, deopotrivă, de falie şi de confluenţă. El face parte din generaţie demiurgică a culturii europene de sinteză. Şi a fost posibil să fie aşa, pentru că era un om de carte. Dimitrie Cantemir este unul dintre acei oameni rari, care a reuşit să escaladeze, până în cele mai neumblate piscuri, muntele cunoaşterii. Viaţa, cu toate meandrele ei de la graniţa dintre două secole, al XVII-lea şi al XVIII-lea, era foarte grea, în acele vremuri, în zona de separare dintre cele două mari imperii – cel ţarist şi cel otoman. Dar cărturarul român a reuşit să transforme, ca nimeni altul, acele vremuri, în opere de o mare profunzime şi de o neasemuită frumuseţe, care rămân actuale, iată, şi peste trei secole, prin calitatea lor reverberantă şi euristică. Cantemir creează prin descriere, descrie prin creaţie, construieşte prin conflict şi durează prin înţelepciune, într-un spaţiu post-bizantin de convergenţă a civilizaţiilor, de sinteză a culturilor, de construcţie a valorilor din care s-a născut marea cultură europeană.

Cuvinte-cheie: Dimitrie, Cantemir, cultură, civilizaţie, spiritualitate

Principele Dimitrie Cantemir

    Vremuri şi vremuiri

    Dimitrie Cantemir, al doilea fiu al familiei Cantemir, s-a născut în târgul Iaşilor, unul dintre cele mai luminate locuri ale acelor timpuri ale spaţiului românesc, la 26 octombrie 1673,  de Sfântul Dimitrie, de unde îşi află şi numele, după obiceiul vremii. Tatăl său fusese răzeş din Siliştea de Fălciu. Se ridicase prin propriile-i merite, ca oşean – luptase în Polonia – iar mai târziu, ca dregător – ceauş spătăresc, ispravnic, serdar, mare clucer şi capuchehaie (ambasador) – la Înalta Poartă. Nu ştia carte. Învăţase doar să se iscălească. Era însă un om foarte inteligent şi vorbea curent trei limbi foarte importante pentru acele vremuri: turca, tătara şi polona. În cele din urmă, ajunge domn al Moldovei timp de opt ani (1685-1693). Acestui bărbat destoinic i se datorează, în cea mai mare parte, devenirea de excepţie a marelui cărturar, fiul său, Dimitrie Cantemir. Căci, complexat de propria-i neputinţă în ale scrisului şi cititului (ştia doar să se iscălească) şi înţelegând rosturile şi rostuirile vremii, l-a îndrumat pe Dimitrie, fiul său cel mic, la învăţătură, încredinţându-l vestitului profesor Ieremia Cacavela, originar din Creta, teolog, filosof, poliglot şi predicator, gânditor profund, de formaţie aristotelică, dar cu studii foarte serioase la Leipzig şi la Viena.
În 1688, Dimitrie este trimis la Constantinopol, ca ostatic, zălog, în locul fratelui său Antioh. Un ostatic-prinţ, care trăia într-un castel, pe ţărmul Bosforului, şi care putea să facă aproape tot ce doreşte. Dimitrie a făcut o alegere demnă de toată admiraţia. În loc să se bucure de plăcerile pe care i le oferea o astfel de ilustră capitală, aflată la convergența a două tipuri de civilizaţii ale vremii – cele orientale şi cele ale Apusului, în speţă cea musulmană şi cea europeană – şi care erau atunci, ca şi acum, numeroase şi tentante, a continuat să înveţe. S-a aventurat, adică, pe tărâmul uriaş, foarte greu de străbătut, infinit în infinitatea sa, al cunoaşterii. Învăţăturile profesorului Cacavela, prin care tânărul Cantemir a avut, încădin copilărie, acces la filosofi greci, îndeosebi la Aristotel, Platon, Socrate, Epictet, dar şi la cei romani, precum Seneca, şi la alţii, la şcolile de cultură europeană care se creaseră la Liepzig (filosofa germană) şi la Viena îi conturaseră deja matricea sufetului şi a gândului.
Meritul lui Cantemir pentru alegerea făcută şi înţelegerea sensului convergenţei civilizaţiilor, care se realiza într-un spaţiu de sinteză, cum era Constantinopolul acelor vremuri, este cu atât mai mare cu cât familia sa era angrenată într-o bătălie cumplită şi în fel de fel de intrigi cu familia Brâncovenilor. Nici el n-a scăpat şi nu avea cum să scape de această bătălie – care, dealtfel, i-a şi jalonat, în mare parte, viaţa şi chiar opera literară şi filosofcă –, dar, prin profunzimea scrierii, a meditaţiei filosofice, a culturii şi a spiritului său enciclopedic, universal, a depăşit cu mult această realitate.
Şi mai este ceva, foarte important. Moldova şi Valahia se aflau sub suzeranitatea Porţii, iar viaţa oamenilor, în aceste ţinuturi, nu era deloc liniştită.  Era vremea unor mari probleme. Moldova, spre exemplu, avea o populaţie doar de 400.000 de oameni şi o suprafaţă de 50.000 de kilometri pătraţi, ceea ce înseamnă o densitate de 8 locuitori pe kilometru pătrat, în timp ce în Franţa, spre exemplu, era de peste 30, armata sa, care, în vremuri mai bune, număra doar 20.000 de oşteni, se redusese deja la una sfert, adică la patru mii de luptători. Aveau loc numeroase incursiuni ale cazacilor şi polonilor, contraofensive otomane, conspiraţii ale boierimii, lupta pentru putere, prin intrigi şi bacşişuri uriaşe trimise la Înalta Poartă, brigandajul endemic…
Pe Cantemir îl impresionau profund toate acestea. Deşi trăia, ca prinţ ostatic, într-o capitală a convergenţei civilizaţiilor, el se gândea mereu la spaţiul românesc, pe care dorea să-l scoată din această cumplită stare, din condiţia de spaţiu-tampon, de zonă de siguranţă strategică între două mari imperii şi, mai ales, să-l elibereze de sub tutela otomană. Visul lui se va împlini foarte târziu, abia în 1877, dar în contextul creat de el atunci, în urma bătăliei de la 1711 de la Stănileşti, de pe Prut, a pregătirilor acesteia şi ale efectelor ei în timp.
Dimitrie Cantemir, după cum bine se ştie, a ajuns şi domn al Moldovei. Prima oară, după moartea tatălui său, dar Poarta nu a fost de acord, apoi, la 23 noiembrie 1710. Imediat după ce este instalat, adică la 2 aprilie 1711, încheie tratatul de la Luţk cu Petru cel Mare, ţintind eliberarea definitivă a ţării de sub suzeranitate turcească. Patru luni mai târziu, între 18 şi 22 iulie 1711, are loc bătălia de la Stănileşti dintre cele două imperii, în care ruşii suferă o înfrângere zdrobitoare. Dimitrie Cantemir, împreună cu familia şi 400 de boieri se refugiază în Rusia, într-o localitate de lângă Moscova, astăzi, Cantemirovka. Fiul său, Antioh, va ajunge cel mai mare poet rus al acelor timpuri, dar şi un strălucit diplomat, care va răspândi opera tatălui său, o bijuterie filosofică şi literară, la Londra şi la Paris. Deja începuse drumul în lume al unei creaţii sugestive, simbolice, alegorice şi plină de semnifcaţii, care încă nu a fost valorifcată pe deplin în toate coordonatele, nuanţele şi implicaţiile sale.

    Cunoaştere, vocaţie, înţelepciune, spirit enciclopedic, universal

    Stambulul l-a primit bine pe tânărul român, trimis acolo drept gaj pentru loialitatea faţă de turci a tatălui său, domn al Moldovei. Aici, el frecventează Academia Patriarhiei Ortodoxe, continuatoare a Universităţii Bizanţului, care avea contacte cu Şcoala Grecească de la Veneţia şi cu Universitatea din Padova şi se nutreşte din această uriaşă cultură de sinteză.
Se studiau aici teologia, umanioarele, literaturile şi limbile clasice ale antichităţii grece şi latine, filosofia, istoria, medicina, geografia, logica, matematica. A cunoscut foarte bine, culturile turcă, persană şi arabă şi a învăţat limbile respective.
Dimitrie Cantemir nu s-a afat pur şi simplu la graniţa dintre două lumi. Nici doar la confuenţa, convergenţa şi conexiunea dintre două lumi, ca observator imparţial şi obiectiv. Dimpotrivă, el a fost un om foarte implicat în vremurile şi vremuirile sale. Viaţa sa s-a derulat pe trei planuri distincte, dar convergente:
– planul realităţii geopolitice şi geostrategice, pe care el l-a construit şi l-a modelat urmărind un mare obiectiv, specifc tuturor marilor români din toate timpurile: eliberarea şi prosperitatea ţării;
– planul intercivilizaţional, în care el a durat opere valoroase prin descriere şi chiar generarea convergenţei, a culturii de sinteză, proces care se continuă şi în zilele noastre şi care va dura încă multă vreme;
– planul reflecţiei, al gândirii filosofice, al cunoaşterii.
Aceste ultime două planuri sunt, considerăm noi, cele mai generoase şi cele mai bine realizate din toată strădania marelui cărturar. Chiar dacă neînţelegerile dintre Cantemiri şi Brâncoveni vor constitui punctul de plecare al multor lucrări, al alegoriilor şi descrierilor pe care le realizează marele scriitor, substanţa lor nu este intriga reală, nu este realitatea, ci sinteza. Cantemir reuşeşte să creeze o metarealitate, o realitate a cuvintelor şi simbolurilor, o frumoasă metaforă care, tradusă în limbajul de azi, ar putea constitui o operă de mare audienţă. Deja există interes din partea unor specialişti pentru compozitorul Dimitrie Cantemir, pentru compoziţiile sale de muzică turcească. Dealtfel, dacă ne aplecăm cu răbdare asupra scrierilor lui Dimitrie Cantemir, descoperim o lume plină de vervă, o lume care, divizată fiind, ajunge la sinteză, la înţelegere, la conexiune. Este, am putea spune, esenţa operei sale scrise, în cea mai mare parte, nu doar sub infuenţa faptelor vremii, ci şi sub cea a convergenţei civilizaţiilor orientale şi occidentale, exprimată, cum nu se poate mai bine, chiar în marele oraş în care el s-a format, Constantinopol, unde începea să se contureze o astfel de convergenţă. Desigur, Cantemir a sesizat diferenţele şi contrastele – foarte bine simbolizate, atât în Divanul, sau gâlceava înţeleptului cu lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul, prima sa lucrare profundă, cu semnificaţii morale şi euristice, Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago – opera sa filosofică fundamentală –, cât şi în Istoria ieroglifică sau chiar în Descriptio Moldaviae.

Descrierea Moldovei Descriptio Moldaviae

    Suntem siguri că nu este o simplă potrivire a cuvintelor. Marele cărturar a văzut ceea ce de obicei nu se vede, adică spaţiile şi perspectivele de conexiune generate de contraste. Undeva, dincolo de aceste contraste, există spaţii de conexiune, adică sisteme de valori. Important este să le vezi şi să înţelegi armonia lor. Atunci, finalul va fi reconcilierea, unitatea, sinteza.
Prin ieroglife, el a creat o istorie şi o conexiune în spaţiul vorbirii, ieşind din evenimente, detaşându-se de ele, trecând la al doilea nivel de abstractizare, desigur, cu mijloacele vremii. Istoria ieroglifică atestă deja o gândire limpede, o cunoaştere profundă a lucrurilor, capacitatea de a modela cuvinte şi simboluri, de a opera cu esenţe. Cantemir trece deja pe tărâmul raţionalismului, depăşind filosofa oarecum scoalstică medievalistă din Sacrosanctae – dar şi ea o operă realistă, creativă, inteligentă şi nonconformistă – şi trecând la construcţia din spaţiul cunoaşterii de sine, zidirii de după zidirea lui Dumnezeu, care se continuă prin efortul şi responsabilitatea oamenilor faţă de propria lor devenire. Aduce în discuţie atomiştii lui Epicur, dimensiunea aleatoare a combinării acestora, de unde rezultă că „toate în lume sunt tâmplătoare”. Corbul, cel din tabăra adversă, este pus să vorbească în silogisme, desigur, pentru a fi discreditat, întrucât corbul nu are cultura necesară şi bagajul de cuvinte obligatorii, dovadă că autorul este un bun cunoscător al logicii aristotelice din Organon. El creează personaje, precum Struţocămila (din dobitoc şi pasăre), ceea ce este un nonsens etc.

Divanul sau galceava inteleptului cu lumea

    Un potop de întrebări precum: „Doamne şi toţi cereştii, lucru ca acesta cum şi în ce chip a-l suferi aţi putut? Unde ieste cumpăna ceriului cu carea trageţi şi aşedzaţi fundul pământului? O, dreptate sfântă, pune-ţi îndreptariul şi vezi strâmbe şi cârjoabe lucrurile norocului, ghibul, gâtul focos, pieptul, botioase genunchele, cătălige picioarele dinţoase fălcile, ciute urechile, puchioşi ochii, cu supţiri degeţelele, cu roşioare unghişoarele, cu moceluşe vinişoarele, cu iscusit mijlocelul şi cu rătungior grămăgiorul Hlegii, ce potrivire, ce asemănare şi ce alăturare are?” este doar un mod de a batjocori miresele nefecioare, dar bogăţia epitetelor şi modul de a le combina relevă măiestrie artistică şi transmite generaţiilor o parte a unui modus vivendi care scapă discursului obişnuit.
Cantemir a adus în spaţiul de convergenţă al civilizaţiilor din acea vreme frumuseţea şi diversitatea spiritului poporului său, bogăţia de nuanţe, semnificaţiile profunde ale limbajului, metafora, umorul, inteligenţa creativă.
Toate aceste desfăşurări nu sunt pur şi simplu găselniţe, ci modalităţi foarte bine chibzuite de construcţie, uneori posibilă, alteori grotescă, sau chiar imposibilă. Dar aşa era lumea făcută, iar trecerea ei pe planul unor metarealităţi fluide se poate realiza fie printr-o sinteză sau printr-o construcţie riguroasă, fie printr-o combinare absurdă, fără corespondent în planul realităţii, dar extrem de importantă în planul gândirii, mai ales al gândirii paradoxale. Metafore foarte frumoase, precum fântâna tăcerii, traghefalul firii, traghefalul chitelii, partea cea mai multă a tăcerii etc. atestă abilităţi literare de mare profunzime, talent şi, mai ales, intuiţie sensibilă. El scrie, la un moment dat „tăcerea capul filosofiei ieste” sau „pururea din fântâna tăcerii cuvântul înţelepciunii a izvorât”, metafore-simboluri, cu valoare de maxime, de summum al înţelepciunii populare.

Istoria ieroglifica

    Istoria ieroglifică este un roman pamflet de o frumuseţe tulburătoare şi amuzantă. El a rezultat din certurile Cantemirilor cu Brâncovenii. A fost scris la Constantinopol, probabil în 1705, detaşat de impactul nemijlocit al realităţii, deasupra ei, pe coordonatele unei realităţi aproape virtuale. La noi, a fost publicat, pentru prima dată, în 1883, în volumul VI din Opere, Editura Academiei Române. Dar, până la noi, el a fost cunoscut de apropiaţii lui Cantemir, fiind generat acolo, la Stambul, în spaţiul în care civilizaţiile orientale şi cele occidentale comunicau şi se armonizau. Este şi motivul pentru care nu realitatea certurilor dintre cele două familii sunt importante, ci realitatea cuvintelor, a nuanţelor, a tematicii, a metaforei şi celorlalte mijloace literare. Opera este de actualitate şi acum şi va fi şi peste încă trei sute de ani, pentru că operează cu detalii care generează esenţe.
Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea, sau giudeţul sufetului cu trupul a fost scrisă la Iaşi, în 1698, şi dedicată primei domnii a lui Antioh. Este o carte de filozofie morală, în spirit creştin, redactată sub formă de dialog, în greacă şi română. Ea are altă valoare decât Istoria ieroglifică sau decât Sacrosanctae, dar face parte din acelaşi registru al unei creaţii care depăşeşte epoca, prin mijloacele epocii. Împreună cu Descriptio Moldavie, aduce în spaţiul intercivilizaţional de la Stambul, bogăţia vieţii din sanctuarul românesc, dintr-un areal pe care Cantemir l-a iubit fără margini şi căruia i-a înţeles şi i-a redat nemărginirea.
Lucrările sale de gândire filosofică şi logică – ne referim la Sacrosanctae sciente indepingibilis imago, scrisă în 1700 în latină, şi la Compendiolum logice institutionis, scrisă în anul următor, deci strict legată de prima – întregesc portretul unui encicloped, unui om de aleasă ţinută literară, unui filosof care-i cunoştea foarte bine şi pe Avicenna şi Averoas, şi pe Aristotel, şi pe Seneca, dar şi pe reprezentanţi şcolilor de la Viena, de la Liepzig, de la Berlin, de la Paris, de la Londra şi din întreaga Europă. Dimitrie Cantemir a devenit membru al Academiei din Berlin, iar lucrarea sa Descriptio Moldavie, scrisă în 1714 şi apărută pentru prima dată, în traducere germană, în 1769, apoi, în 1771, a căpătat faimă mondială.
Unul dintre cele mai cunoscute tratate asupra Imperiului Otoman din acea vreme, Incrementa atque decrementa aulae othomanicae (1714-1716), a fost tradusă în engleză şi editată pentru prima dată la Londra în 1734, în franceză 1743 şi în germană în 1745. Practic, aproape întreaga Europă Occidentală a luat cunoştinţă de conţinutul acestui vast şi incomod imperiu prin scrierile lui Cantemir.
Vita Constantini Cantemyrii (1716-1718), apărută într-o ediţie românească abia în 1960, relevă complicata viaţă a tatălui său, dar şi dramatismul acelor timpuri.

Hronicul vechimii romano-moldovlahilor
    Una dintre cele mai interesante lucrări ale marelui cărturar ni se pare a fi Hronicul vechimii a romano-moldovlahilor (şi vol. II), scris mai întâi în latineşte, apoi în româneşte, între 1717 şi 1723, apărut în Ediţia Academiei Române abia în 1901, prin care autorul se străduieşte să le arate românilor originea lor latină, nobilă. Ei au fos aduşi pe acest meleaguri, de la Roma, de marele Traian.

    Concluzie
Dimitrie Cantemir a fost şi a rămas o valoare universală, care depăşeşte, deci cu mult graniţele timpului său. El nu a fost un cronicar. Toate lucrările sale – chiar şi cele care poartă în titlu sau în conţinut cuvântul descrptio, – nu sunt simple descrieri ci transfgurări literare şi flozofe, creaţii de mare valoare şi de mare forţă.
Timpul nu s-a aşternut peste ele. Operele marelui cărturar al românilor şi a civilizaţiilor din spaţiul euro-asiatic, pentru că marele nostru cărturar le aparţine şi lor în aceeaşi măsură, se afă în multe din bibliotecile lumii, au fost citite de numeroşi oameni de-a lungul celor trei secole şi, suntem convinşi, nu-şi vor pierde niciodată valoarea, pentru că răspund unui comandament major probabil al tuturor timpurilor cel al convergenţei civilizaţiilor pe planeta Pământ.


Opera lui Dimitrie Cantemir
(Cronologie întocmită de Academia de Ştiinţe a Moldovei[1])

 [1] Sursa: http://cantemir.asm.md/dimitrie/biblioteca

 

  1. Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu Lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul(tipărită la Iaşi, 1698; în limba română şi greacă) este prima lucrare filozofică românească.
  2. Manuscris copiat (1700, în limba latină) de Dimitrie Cantemir a lucrării lui Ieremia Cacavela „Institutio logices ad mentem neotheoricum philosophorum”. A fost descoperit de Gr. Tocilescu în Biblioteca Academiei de Teologie din oraşul Moscova (1877). În prezent se află în incinta Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse, Secţia Manuscrise, oraşul Moscova. Needitat încă.
  3. Index tractatum ex operibus van Helmontii excerptorum, solummodo ad phisica pertinentium[Catalog de scrieri din operele lui van Helmont numai spre interesul ştiinţelor naturii] (1700, în limba latină). Manuscrisul autograf a fost descoperit de Gr. Tocilescu în Biblioteca Academiei de Teologie din oraşul Moscova (1877), în prezent se află în incinta Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse, Secţia Manuscrise, oraşul Moscova. Needitat încă.
  4. Ioannis Baptistae Van Helmont – Phisices universalis doctrina [Doctrina fizicii universale a lui Van Helmont] (1700-1704, în limba latină). Manuscrisul autograf a fost descoperit de Gr. Tocilescu în Biblioteca Academiei de Teologie din oraşul Moscova (1877), în prezent se află în incinta Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse, Secţia Manuscrise, oraşul Moscova. Needitat încă.
  5. Sacrosancte scientiae indepingibilis imago [Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre] (1700-1704, în limba latină). Manuscrisul autograf a fost descoperit de Gr. Tocilescu în Biblioteca Academiei de Teologie din oraşul Moscova (1877), în prezent se află în incinta Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse, Secţia Manuscrise, oraşul Moscova. Traducerea în limba română a fost realizată de Nicodim Locusteanu, 1928, editată în acelaşi an, prefaţat de Em. C. Grigoraş, la Bucureşti: Editura Ancora, cu titlul „Metafizica”.
  6. Compendiolum universae logices institutionis [Compendiu al sistemului logicii universale] (1700-1704, în limba latină). Manuscrisul autograf a fost descoperit de Gr. Tocilescu; în prezent, se află în incinta Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse, Secţia Manuscrise, oraşul Moscova. Versiunea latină a fost editată în volumul VI: Operele Principelui Demetriŭ Cantemirŭ, 1883, Bucureşti (volumul include şi două desene alegorice, făcute de mîna lui D. Cantemir). Varianta în limba  română apare în 1995, Bucureşti: Editura Ştiinţifică,  Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii,  traducere Dan Sluşanschi, îngrijire şi introducere Alexandru Surdu.
  7. Tarifu ilmil musiki ala vêgni maksus (în alte versiuni: „Kitâbu ilm’i musikî ala vêghi maksus, Tarifu ilm’i musikî ala vêghi kurufat” (1700-1704, în limba turcă) [Explicarea muzicii teoretice pe scurt] – tratat de muzicologie. Manuscrisul autograf se află în incinta bibliotecii Institutului de Turcologie din oraşul Istanbul. Traducerea în limba română a apărut în 1973, Bucureşti: Editura Muzicală.
  8. Istoria ieroglifică în douăsprezece părţi împărţită, aşijderea cu 760 de sentenţii frumos împodobită, iară la sfîrşit cu a numerelor străine tîlcuitoare scară(1705, scrisă la Constantinopol, în limba română). Manuscrisul autograf a fost donat Bibliotecii Arhivelor principale (actualmente Arhivele de Stat pentru Acte Vechi) în 1783 de către consilierul aulic Nicolae Bantîş-Kamenski (nepot pe linia mamei a Cantemireştilor). În 1878, Gr. Tocilescu realizează (la îndemnul Academiei Române) o copie a textului care s-a publicat în ediţia de Operea Societăţii Academice, volumul VI, 1883. Ulterior apare ediţia facsimil  Opere, îngrijire, studiu introductiv de P.P. Panaitescu şi I. Verdeş– Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1965.
  9. Panegric către Petru cel Mare (1714, în limba latină, greacă şi traducerea rusă). Versiunea grecească copiată de Gr. Tocilescu, Πέτρω τε πρωτω΄Υπεργαληνοτάτω καί Ίσκυρωτάτω Ευσεβει Νικτήκαί Ευσπλακ νικω τάτω Αύτοκράτορ Δεδπότη καί Άντιληπτορι αυτού Πανηγυρικον, a fost publicată de către E. Lozovan în 1981, RIDS nr. 92, titlul versiunii în limba latină este următorul: „Petro Primo Hyperserenissimo et potentissimo Pio, Victori et Clementissimo Imperatori Domino et Protectori Suo Panegyricum holocaustum humillime litat et offert, Inclitae et Theophruritae Phalangis Sanctae Metamorphoseos miles necnon Sacri Rossiaci Imperii Princeps et Moldav(i)ae Hospodarowicz, servus deditus, Serbanus Cantemyr, in Burgos S. Petri anno Partu Virg(inis) 1714 Mart(ii) in eunte septimo aetatis suae hellenica dialecto peroratum” [Panegric lui Petru I, superserenisimul, virtuosul, învingătorul şi preaîndurătorul împărat, stăpînul şi apărătorul său, jertfă, în chip prea umil îi face şi îi oferă oşteanul renumitei şi închinatei armate a sfintei prefaceri şi de asemenea Principe al Sacrului Imperiu Rus şi Prinţul Moldovei, sclav devotat Şerban Cantemir, în Sanct Petersburg, în anul părţii Fecioarei 1714 martie, în această vîrstă a sa de şapte ani, rostit în limba grecească]. În prezent manuscrisul autograf (versiunea latină, greacă şi traducerea rusă, iar de la pagina 12 şi textul latin al lucrării „Monarchiarum physica examinatio”) se află în incinta Bibliotecii Academiei de Ştiinţe, Secţia Manuscrise, oraşul Sanct-Petersburg.
  10. Monarchiarum physica examinatio (1714, în limba latină) [Examinarea naturii monarhiilor]. În prezent manuscrisul autograf se află în incinta Bibliotecii Academiei de Ştiinţe, Secţia Manuscrise, oraşul Sanct-Petersburg. Traducerea în limba română a fost realizată de către Şulea Firu şi s-a publicat în revista „Studii”, V, nr. 1/1951. Versiunea latină apare în „Studii şi cercetări de bibliologie”, Editura Academiei RSR, V/1951. Ambele apar neînsoţite de aparat critic.
  11. Harta Moldovei (1714). Originalul hărţii, 510×385 mm, se află în incinta Bibliotecii Naţionale din Paris cu titlul Principatus Moldaviae nova § accurata Descriptio delineate Principe Demetrius Cantemirio  [Descrierea Principatului Moldovei nouă şi exactă desenată de Principele Dimitrie Cantemir]. Pentru prima dată a fost tipărită în Olanda, la 1737. În spaţiul românesc, harta a fost reprodusă în 1872, volumul I:  Opere, Societatea Academică, iar mai apoi în  Memoriile Secţiunii Istorice, seria III, t. VI, 1927, în ediţia „Descrierea Moldovei”, Editura Academiei RSR, 1973.

  1. Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae [Descrierea statului Moldovei vechi şi de astăzi] (1714-1717), în limba latină. Manuscrisul autograf se află în arhiva Institutului de Orientalistică din Sanct Petersburg. S-a publicat pentru prima oară la Frankfurt, traducerea în limba germană fiind asigurată de J. Redslob, Beschreibung der Moldau, publicată de Büsching în Magazin für die neue Historie und Geographie  (1769) şi, doi ani mai târziu, în 1771, la Leipzig. Traducerea în limba română a apărut întâia dată cu titlul  Scrisoarea Moldovei, la Mănăstirea Neamţ, apoi, în ordinea anilor apariţiei: Descrierea Moldovei, prefaţă C. Negruzzi, Iaşi, 1851, ediţia  Scrisoarea Moldovei / editor T. Boldur-Lăţescu. – Iaşi: Imprimeria Adolf Bermann, 1868. Prima ediţie ştiinţifică se consideră cea a Societăţii Academice, volumul I:  Opere, 1872, apărută în versiune latină, iar la 1875 în volumul al II-lea şi în limba română.
  2. Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae (1716, în limba latină) [Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane]. Textul original a fost descoperit şi facsimilat de Virgil Cândea (cel mai îngrijit editor al operei lui D. Cantemir) în SUA (1980), Harvard University Houghton Library. Copia manuscrisă se află la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse¸ Sanct Petersburg şi a fost copiată de Gr. Tocilescu. Prima ediţie, în limba engleză, a apărut la Londra, 1734, graţie străduinţelor lui Antioh Dimitrievici Cantemir (fiul lui Dimitrie Cantemir), History of The Growth and Decay of The Otoman Empire /I-II / tr. Nicholas Tindal. – Londra, 1734- 1735. A urmat ediţia în limba franceză, Histoire de L’Empire Othoman, ou se voyent les causes de son agrandissement et de sa décadence. – Paris, 1743. Apoi ediţia în limba germană,Geschichte des Osmanischen Reichs. – Hamburg, 1745. Versiunea română a fost realizată, după copia lui Gr. Tocilescu, în 1876, volumele III-IV:  Opere, Societatea Academică.
  3. Hronicul vechimei a romano-moldovlahilor, întâi pre limba latinească izvodit, iară acmu pre limba românească scos cu truda şi osteninţa lui Dimitrie Cantemir, voievodul şi de moşie domn a Moldovei şi svintei rosieşti împărăţii cneaz (1717-1718, originalul în limba latină, a fost tradus de însuşi autorul în limba română) – prima noastră istorie modernă, scrisă după metodă, de la prolegomenă şi până la sfîrşit. Manuscrisul original a fost găsit de Gr. Tocilescu în biblioteca Arhivelor principale din oraşul Moscova şi copiat (1878). După această copie a fost realizată ediţia din 1901, volumul VIII: Opere, editura Societăţii Academice. Muzeul Literaturii Române deţine o copie fotografică a manuscrisului original. Există şi o copie-manuscris a Hronicului, care a aparţinut lui Constantin Cantemir (fiul mai mare al lui Dimitrie Cantemir); după moartea acestuia a fost vândută la licitaţie, împreună cu alte bunuri şi achiziţionată de un negustor vienez. Acesta, la rândul său, revinde copia-manuscris lui Ioan Inocenţiu Klain care, în cele din urmă, o donează Bibliotecii Seminarului din Blaj. După această versiune s-a editat, la Iaşi, ediţia din 1835-1836, I-II, ingrijită de Gh. Săulescu.
  4. Vita Constantini Cantemiri Cognomento Senis Moldaviae Principis [Viaţa lui Constantin Cantemir supranumit cel Bătrân, domnul Moldovei] (1720, în limba latină) – prima monografie biografică românească. Manuscrisul autograf a fost descoperit de Gr. Tocilescu în Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, Sanct Petersburg. Prima ediţie apare în versiunea latină, volumul VII: Opere, Bucureşti: Societatea Academică, 1883. Traducerea în limba română a fost realizată de Radu Albala şi publicată în colecţia „Scriitori români”, Bucureşti, editura Minerva, 1973.
  5. Дивные революции праведнаго Божия отмщения на фамилию Кантакузиных славных в Валахие и Бранковану [Minunatele revoluţii ale dreptei răzbunări a lui Dumnezeu împotriva Cantacuzinilor vestiţi în Ţara Românească şi a lui Brîncoveanu, cunoscută mai mult sub titlul Evenimentele Cantacuzinilor şi Brîncovenilor] (1718 – 1720, originalul, dacă a aparţinut lui Dimitrie Cantemir, a fost probabil în limba română sau latină). Textul a fost copiat de Gr. Tocilescu din ЖурналѢ  или Подённая  записка, Блаженныя и Вечнодостойныя памяти государя имератора Петра Великого, Sanct Petersburg, 1772. Traducător, din limba originalului în limba rusă, probabil, a fost secretarul particular al lui D. Cantemir – Ivan Ilincki (Ilincki cunoştea latina, nu şi româna). În limba română, textul apare în 1878, volumul V:  Opere, Societatea Academică.
  6. Loca obscura in Catechisi quae ab Anonymo Authore slaveno idiomata edita est et ‘Первое учение отракомъ’ intitulata est, delucidata authore Principe Demetrio Cantemirio[Locuri obscure în Catehismul tipărit în slavoneşte de un autor anonim sub titlul ‘Prima învăţătură pentru prunci’, iar acum clarificat de Principele Dimitrie Cantemir] (1720, în limba latină). Originalul se află în incinta Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse, oraşul Moscova de unde a şi fost copiată de Gh. Tocilescu. Traducerea manuscris în limba rusă, realizată, probabil, de secretarul particular al lui D. Cantemir – Ivan Ilincki a circulat încă din 1720. Traducerea în limba română a fost realizată în 1973 de către Teodor Bodoge şi a apărut înBiserica ortodoxă română, nr. 9-10/1973.
  7. Книга систима или состояние мухаммеданской религии[Cartea sistemului sau întocmirea religiei mohamedane] (1722, tipărită în versiunea rusă, la Sanct Petersburg, originalul latin, dacă a existat, n-a fost găsit). Prima traducere în limba română esteSistemul sau întocmirea religiei Muhammedane / traducere, studiu introductiv şi comentarii de Virgil Cândea. – Bucureşti: Editura Minerva, 1977, 689 p.
  8. Viaţa lui Constantin Cantemir
  9. Descrierea Moldovei
  10. Sistemul şi întocmirea religiei mohamedane
  11. Istoria Ieroglifică (vol. I)
  12. Cartea „Dinastia Cantemireştilor. Secolele XVII-XVIII”
  13. Descriptio Antiqui Et Hodierni Status Moldaviae
  14. Istoria Ieroglifica Vol. 1
  15. Hronicul Vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor Vol. 1
  16. Descrierea Moldovei
  17. Viaţa lui Constantin Cantemir
  18. Hronicul Vechimei a romano-moldo-vlahilor