Crina Bocşan-Decusară

 

 

PERSONALITATEA SPIRITUALĂ ȘI LITERARĂ A IULIEI HASDEU

 

Interviu realizat de Tudor Petcu

 

 

– Înainte de toate, v-aş ruga să ne precizați care sunt din punctul dvs. de vedere aspectele cu adevărat fascinante ale personalității și gândirii Iuliei Hasdeu. Cu alte cuvinte, care ar fi originalitatea gândirii sale și cum ar trebui percepută Iulia Hasdeu ca model cultural românesc?

– Iulia Hasdeu a rămas ca personalitate (e mult spus!) fascinantă datorită conjuncturii deosebite în care a fost cunoscută, respectiv faptul  că opera ei  a  văzut lumina tiparului postum,  vârsta  la care  a lăsat  lucrări  surprinzătoare ca volum și ca valoare spirituală, dar  a contribuit la această aureolă și faptul că se numea  Hasdeu, iar drama  părintelui – cunoscută personalitate – Bogdan Petriceicu Hasdeu – a zguduit societatea românească, a făcut ca preocupările științifice ale acestuia să abordeze  aspecte noi, ce am numi noi astăzi paranormal. În ceea ce privește originalitate gândirii Iuliei, eu aș pune accent mai mult pe intuiția ei, pe capacitatea de a-și depăși limitele vârstei, sunt multe aspecte cărora nu li s-a dat suficientă atenție, nu au fost puse în evidență (mă refer la meditații și cugetări), cititorii cunoscând numai poeziile Iuliei din volumele publicate de B.P. Hasdeu. Iulia era încă în perioada de formare, a fost sub influența marilor poeți și să nu uităm că totul se grefa pe setea ei de cunoștințe, pe lecturile în original din poeții Antichității, dar și din scriitorii contemporani. Mottourile la poeziile ei atestă accesul și preluarea  temelor romantice.

– Atâta vreme cât discutăm despre personalitatea Iuliei Hasdeu, trebuie să luăm în considerare automat și personalitatea tatălui ei, Bogdan Petriceicu Hasdeu, care dincolo de tată a fost și mentorul ei. Cum vă raportați dvs. din punct de vedere cultural la Bogdan Petriceicu Hasdeu și care considerați că a fost influența sa cea mai importantă asupra gândirii și operei Iuliei Hasdeu?

– Totdeauna când am vorbit despre Iulia Hasdeu am subliniat că sunt impresionată de legătura spirituală dintre tată și fiică, în pofida faptului că aceea care a vegheat asupra fiicei în imediata  apropiere a fost mama. Iulia (născută Faliciu) este cea care a însoțit-o pe Lilica la Paris în perioada studiilor, ea era aceea care se îngrijea ca locuința să fie aproape de Colegiu și apoi de Sorbona, camerele să fie luminoase, ea era cea care – după ce se consulta cu soțul rămas la București – alegea profesorii cu care Iulia lua lecții particular, ea o însoțea la cursuri, mergând atât de departe, încât a solicitat decanatului să-i permită să o însoțească pe fiica sa audiind cursuri la facultate. Iulia a crescut într-o casă în care pereții erau căptușiți cu rafturi de bibliotecă – mă refer la clădirea de pe dealul Mihai Vodă, unde erau Arhivele Statului și unde Hasdeu ca director avea locuința de serviciu. În sufragerie veneau colaboratorii lui Hasdeu și se purtau discuții despre cuprinsul articolelor din ziare, cronici și dezbateri.

Rolul de mentor al lui B.P. Hasdeu a fost asumat din perioada în care Lilica se pregătea particular cu prieteni și studenți ai săi pentru examenele de curs primar ce avea să le susțină la Colegiu Sf. Sava cu dispensă de vârstă, odată cu clasele de băieți (școli de stat pentru fete nu erau). Povestirile, poeziile, piesele de teatru scrise de Lilica în acea perioadă sunt reflectarea preocupărilor copilei sub influența spectacolelor de la Cișmeaua Roșie vizionate cu familia, a evenimentelor culturale la care participa familia Hasdeu. Este suficient să amintim poeziile Oaselor lui Țepeș Vodă  și drama în versuri Soldatul venit din bătălie  ori Amorul e scânteie.

Sosite la Paris cele două Iulii – cum le numește Bogdan în scrisori – mama se informează în legătură cu statutul profesorilor cu care va studia fiica, ia contact cu cei mai cunoscuți savanți, le oferă din partea lui Hasdeu lucrările prin care acesta era deja cunoscut în Europa, se bucură de protecția din partea ambasadei și a ambasadorului României la Paris, Vasile Alecsandri, personal. Sunt invitate la seratele private unde chiar vor fi interpretate compoziții de-ale Iuliei Hasdeu. După cum reiese din corespondența tată-fiică, tatăl va fi la curent (fără să influențeze formal și direct) cu alegerea temei de doctorat (el afirmă, în legătură cu alegerea facultății, că va fi după indiferent ce își va dori  Iulia  îi solicită explicații).

Este cert efectul educației în spirit patriotic, de demnitate și mândrie cu neamul căruia îi aparține, după cum B.P. Hasdeu îi scria: Să nu uiți niciodată că te cheamă Hasdeu și numele familiei noastre înseamnă patrie, cinste, onoare. Titlul tezei de doctorat al româncei studente la Sorbona a fost Teodiceea poporului român, lucrare în care se referea la istoria, obiceiurile și datinile noastre. Interesul manifestat de fiica lui Hasdeu pentru folclorul nostru este evident în culegerea de poezii populare ce intenționa să o alcătuiască spre a traduce în franceză, dintre care câteva sunt în volumul Œuvres posthumes par Julie Hasdeu editat de B.P. Hasdeu în 1889: Feuille verte de chene, Feuille verte de noyer, Les perles și altele, precum și ariile personajelor din dramaturgia Iuliei Hasdeu Les Heiduques, Soldatul venit din bătălie ș.a. Credințele, superstițiile, obiceiurile noastre sunt surprinse realist în L’ami de Trajan  și Idylle moldave, iar pentru acestea Iulia îl consultă pe tatăl său, se interesează de denumirea exactă a diferitelor piese din costumul popular, ce semnificație au unii termeni (v. Corespondența). În nuvelele Sanda, Țiganca sunt descrise amănunțit descântecele și blestemele în lumea satului. Chiar și în poveștile și povestirile pentru copii adresate Celor de o seamă cu mine cum sunt La flûte en os și Trandafirul Moșului sunt folosite motive, zicale și proverbe românești.

– În ce curent ar putea fi încadrată opera Iuliei Hasdeu? Nu în ultimul rând, v-aş ruga să ne vorbiți și despre principalele motive literare din opera Iuliei Hasdeu care vă atrag atenția în mod deosebit.

Trebuie să afirmăm (nu să recunoaștem!) că opera literară a Iuliei Hasdeu este poezia anilor de formare, autoarea fiind încă ucenică și sub influența marilor nume, pe care le idolatriza. Mottourile poeziilor din ciclurile Fantaisies et rêves și Chevalerie mărturisesc izvoarele de inspirație, vibrația comună cu cea din versurile lui Victor Hugo, Lamartine, Schiller, Heine. Ele trădează bogăția cunoștințelor Iuliei, ale studentei care citea în original operele titanilor culturii, căci sunt citate și în greacă, în latină și în spaniolă și în portugheză și germană, ca de pildă la Hebe (grecește), în La femme (latină), în Roumanie (nemțește) ș.a.m.d. Însă mereu apare nota subiectivă când asfințitul lui Lamartine este adus pe meleagurile unde se aude tulnicul nostru, când în saloanele de bal apare matroana ce cochetează ca pe malurile Dâmboviței. Sunt trăiri ale altora, cu experiență vastă în viața sentimentală pe care adolescenta și le asumă răpită de muzicalitatea propriilor versuri. Din Petrarca, Iulia Hasdeu preia aspirația spre perfecțiune, căci tânăra caută în iubire împlinirea în ideal, asemeni dragostei lui Petrarca pentru Laura. Adolescenta însăși nu a trăit iubirea – se simte regretul ei subiectiv și ea nu scrie o poezie erotică, ci doar insinuează înnobilarea spirituală. În ultima perioadă de creație influențele livrești se estompează, Iulia Hasdeu abordează tema primordialității spiritului, iar intuirea apropierii morții determină orientarea către însingurare, înțelegerea implacabilității fenomenelor din natura înconjurătoare. Firea lucrurilor este necruțătoare și Iulia oscilează între înțelegere, acceptare, supunere și sfâșietorul regret că nu și-a împlinit misiunea.

În ceea ce privește tematica lucrărilor literare ale Iuliei  Hasdeu, am fost tentată să intitulez o monografie despre adolescenta genială  Iubirile Iuliei Hasdeu   nu spre a atrage pe cititori, ci pentru că opera ei este o carte deschisă, ceea ce m-a și determinat ca în edițiile succesive  îngrijite de subsemnata să nu respect  ordinea în care a publicat textele Bogdan Petriceicu Hasdeu, ci cronologic. Astfel poate fi urmărită evoluția atât a  trăirilor autoarei, a evoluției  pe findalul cunoștințelor dobândite, cât și desprinderea tinerei inspirate de modelele preluate.A iubit natura, de la foșnetul ierbii pe malul lacului Geneva până la zgomotul tălăngilor pe ulițele satului.  A iubit  și a cunoscut bine istoria neamului , aspect ilustrat frecvent de la poezia Chanson Dace până la  drama istorică  L ami de Trajan. A îndrăgit  poezia populară și motivele din folclorul nostru, scriind versuri pe teme din folclor cum sunt  Foaie verde..,.Aubade…orecum și  partituri din piese ca Les Heiduques au fost interpretate de către profesorul ei de canto, tenorul de succes Lawers. I- a îndrăgit pe copii și copilăria (la vârste diferite) pentru care a scris povești, povestiri, romane și piese de teatru în română și franceză., intenționând să le grupeze sub titlul Pentru cei de-o seamă cu mine.  Acum sunt mai potrivite ca oricând aprecierea făcută de  către G.I.Ionescu Gion Când toate operele ei vor fi publicate, când toate poeziile și cugetările vor fi strânse în volum, oricine va putea să vadă că unica plăcere   a acestui suflet ales era Frumosul ideal. (1988). Acest moment se pare că a venit, întrucât edițiior princeps ale lui B.P.Hasdeu le-au urmat până în prezent ediții complete în ed. Minerva, ed. Eminescu, ed. Asociației Iulia Hasdeu și ed. Vestala. Scrierile Iuliei Hasdeu au tentă meditativă  trădând firea romantică a tinerei și influențele livrești se estompează treptat. Ea abordează tema primordialității spiritului sau a materiei, a echilibrului între viață și moarte, a supranaturalului și a capacității umane Aș mai adăuga că idealizarea unui trecut intangibil conduce către și accentuează  starea depresivă. Din ce în ce mai mult intuirea apropierii morții se asociază în versurile Iuliei cu înclinarea spre însingurare și reculegere. Zadarnic caută identitate în dinamica implacabilă a Firii și culminează în atitudinea de resemnare, de împăcare cu realitatea neiertătoare.

 – Am auzit deseori spunându-se că Iulia Hasdeu ar putea fi considerată promotorul noii spiritualităţi, concept despre care vorbește pe larg în zilele noastre Dumitru Constantin Dulcan. Sunteți de acord cu această afirmație sau o considerați eronată?

-Eu consider că Iulia Hasdeu a avut premoniții extraordinare. În afară de ceea ce se cunoaște, respectiv faptul că și-a intitulat volumul de versuri Bourgeons d’Avril, decriptarea fiind dezvăluită de Angelo de Gubernatis care i-a asemuit destinul cu cel al  mugurilor de aprilie răpuși de crivățul întârziat precum tuberculoza care a ucis-o pe tănăra de 19 ani neînmpliniți, și felul în care și-a pregătit volumele grupând  poeziile gata de editare, însemnările pe câmpul caietelor de școală dovedesc cum stdenta făcea salturi în timp. Tema cursului/lecției la care asista  îi oferea posibilitatea de a se transpune în epoca istorică respectivă și Iulia desena personajele și scria replicile acestora. Caietele ei sunt pline de dialoguri, scene întregi ale viitoarelor piese de teatru. Dar și mai interesante ca ilustare a afirmațiilor de mai sus sunt însemnările referitoare la  existența personajului Camille Armand – pseudonimul ales și mărturisit în scrisorile tatălui  său. Puse cap la cap aceste însemnări alcătuiesc Jurnalul fantezist , mai corect intitulat Jurnalul vizionar , care începe cu însemnări datate fantezist cu data plecării Iuliei Hasdeu din lumea noastră. Este  romanul ascensiunii și recunoașterii unei scriitoare  și pictorițe realizate, paralel cu al unei femei din apropierea regelui României. Însemnările în diferite registre – autobiografic, al criticilor literari, al croncilor din ziarele vremii ș.a. – sunt consemnări din anii 1888-1925 ( ! ) și în multe cazuri relatează evenimente care chiar au avut loc, cum ar fi prezența reginei pe front, serbările de la Alba Iulia, duelul între cei doi fii ai regelui Ferdinand, sau din viața culturală pariziană, de pildă destinul unei actrițe răpuse în tinerețe de tuberculoză, ea nemărturisind celor din jur despre boala ei.

În mod categoric putem afirma că Iulia Hasdeu nu a practicat spiritismul, chiar dacă Victor Hugo, pe care îl idolatriza, a fost cunoscut în epocă ca avînd astfel de preocupări și în ciuda faptului că în acea perioadă se vorbea despre spectacolele în care erau invocate  sufletele celor duși din lumea terestră. Era prea tânără, iar  versurile  scrise pe când nu avea nici 9 ani către mamă …Ne vom revedea … sunt desigur ecoul noțiunilor de rai și iad unde sunt conduse sufletele după moarte.

Abia din corespondența spiritistă a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu vom înțelege înclinarea Iuliei către personajele cu destine asemănătoare, cum ar fi drama poetei Sappho în piesa Alceu și Saphho.

– Dată fiind tema pe care v-am propus-o pentru discuția de față, sunt tentat să iau în considerare și „Arhiva spiritista” a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Cum vă raportați dvs. personal la această operă și ce ați putea spune despre autenticitatea ei?

-În ceea ce privește atât Arhiva spiritistă a lui Bogdn Petriceicu Hasdeu (ed. Vestala,  2004), cât și Protocoalele ședințelor de spiritism  (ed.Saeculum, 2008), mai degrabă aș lua în considerare lucrarea lui Hasdeu Sic cogito, din două motive. Spirit enciclopedic, Hasdeu este cel care a studiat spiritismul, a transformat cercetările sale într-o știință. A publicat articole  în Revista spiritistă, solicitând materiale asemănătoare de la cititori, a cunoscut și a luat legătura cu deținătorii unor informații din domeniul paranormalului, experiențe cu martori credibili. Concluziile la care s-a ajuns sunt argumentate sistematic și, într-adevăr, conduc spre recunoașterea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu ca promotor al unei noi spiritualități, poate chiar al noii spiritualități – la care faceți trimitere vorbind despre lucrările lui Dumitru Constantin Dulcan. În lucrările sus-menționate se încearcă descrierea modului în care se desfășoară ședințele, cerințele, precum și concluziile sau îndemnurile primite.

Recent s-au făcut reeditări numeroase ale lucrării Sic cogito, mai depărtate, sau mai apropiate de ediția princeps, realizându-se chiar reproducerea anastatică a ediției din 1892  (Ed. Vestala, 2007). Această ”fidelitate” față de exprimarea de acum un secol îngreunează perceperea mesajului de descifrare a relației materie-spirit.

– Deși contribuțiile Iuliei Hasdeu la cultura română reprezintă în sine un subiect care încă necesită anumite lămuriri, v-aş ruga să ne spuneți totuși care ar fi din punctul dvs. de vedere principale contribuții ale Iuliei Hasdeu la cultura europeana în ansamblul ei.

– Consider că prin opera ei poetică Iulia Hasdeu aparține acelui val  romantic ilustrat în Europa și de tineri. Nume sonore în epocă abordau teme ca dragostea și înfrățirea cu natura, admirarea trecutului glorios în apărarea unor valori naționale…, ș.a.m.d.

Sunt câteva aspecte care trebuie conturate corect. În primul rând este precizarea că iulia Hasdeu este  scriitoare româncă/română de expresie franceză, nu – cum apare în unele materiale ce tratează opera Iuliei Hasdeu tangențial – scriitoare franceză de origine română. Confuzia a apărut datorită faptului că opera Iuliei Hasdeu a fost editată (în original în limba franceză) în Franța, că și tatăl și fiica au înțeles că pentru a fi cunoscut trebuie să te exprimi într-o limbă de largă circulație, respectiv în franceză.

Dacă acum un secol puțini copii la vârste fragede  știau o limbă străină, iar Iulia  la patru ani cunoștea  româna, germana (însemnări pe o carte de poezii în germană), franceza  și engleza (cum dovedește  felicitarea  de Crăciun adresată părinților ), în zilele noastre, în așa numita generație a copiilor de cristal, sunt numeroși copii supradotați. Aceștia nu numai că studiază limbi străine, dar au performanțe în domeniul artistic, cântă la  instrumente muzicale, dar se remarcă și în domeniul științelor exacte, au premii internaționale în robotică. Așadar genialitatea (pentru vremea ei) copilei premiate la Conservator  nu trebuie raportată la dispensa de vârstă de care Iulia a avut nevoie chiar și la înscrierea la facultate la Sorbona.

Pe de altă parte, ceea ce  merită luat în considerație sunt cugetările, însemnările în limba română din caietele rămase la București, dar și cele în franceză  despre societate, despre viață și despărțirea de viață, povestirea Trei muribunzi  în care nu depistăm influențe. Considerat aproape inexplicabil este Jurnalul fantezist, dovadă certă că Iulia Hasdeu avea acces la informația din spațiu-timp.

Iulia Hasdeu a intrat în cultura europeană datorită faptului că a scris în limba franceză. Abordarea temelor din curentele literare contemporane ei trimite către spațiul românesc nu numai în  doinele  sale și în traducerile din limba română, ci chiar și în alegerea motivelor. Totodată  poeta își recunoaște prin motto-urile alese dependența de marii autori  sub a căror influență s-a format , acestea trădând erudiția tinerei. Tocmai acestea sunt atributele scrierilor Iuliei Hasdeu, atât în poezie,  cât și în dramaturgie și în proză: potențialul tinereții creatoare înseamnă  inspirație, erudiție, modestie.

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of