CUVÂNTUL DOMNULUI ACADEMICIAN VICTOR VOICU  LA ACADEMIA ROMÂNĂ

31 OCTOMBRIE 2017

Premize la „Geopolitica religiilor azi – Quo vadis Europa ?”

 

CULTURA ŞI CIVILIZAŢIE  EUROPEANĂ CREŞTINĂ

VERSUS TENDINŢELE ATEISTE CONTEMPORANE

CONSECINŢE DEMOGRAFICE ŞI GEOPOLITICE

 

 

Astăzi se lansează oficial Laboratorul de Sociologia şi geopolitica religiilor , o nouă structură de analiză şi cercetare ştiinţifică în cadrul Institutului de ştiinţe politice şi relaţii internaţionale al Academiei Române,  la iniţiativa conducerii acestui institut.

O serie de procese care se desfăşoară de câţiva ani în Europa, pe fondul unor disfuncţii complexe la nivelul UE, conturează ceea ce era de nedorit:  neîncrederea în proiectul generos al fondatorilor Uniunii Europene.

Această neîncredere este evidentă, aşa cum rezultă din ample analize, mult independente, este fie intrinsecă rezultatul unor inechităţi şi politici desolidarizante (cum este de exemplu conceptul mai multor viteze de dezvoltare), fie este indusă extrinsec  de factori geopolitici interesaţi în destructurarea Uniunii Europene. Lipsa unor analize de fond pe termen mediu şi lung ale căilor de urmat, afinitatea şi apetitul pentru politică corectă şi globalism, pierderea identităţii spirituale, diluarea ideii fundamentale că Europa este o uniune de naţiuni independente care au acceptat, în interes comun, să renunţe la unele atribuţii ale suveranităţii, impunerea unor măsuri privind imigraţia cu consecinţe periculoase pe termen scurt si mediu atât pentru statele membre cât şi pentru UE în ansamblu ar putea fi cauze sinergice. În acest sens aş evoca vizibilul dublu standard aplicat faţă de  migraţia spre occident a forţei de muncă din centrul şi sudul Europei, inclusiv din România, versus  migraţia din teritorii extraeuropene.

Am lăsat la urmă partea cea mai consistentă a scurtei mele analize  de astăzi, respectiv a religiei europene, evoluţia fenomenului religios în Europa şi consecinţele sale geopolitice.

Voi prezenta doar câteva aspecte care mi se par relevante.

 

Quo vadis* Europa creştină ?

Este axiomatic, sper pentru toţi europenii, că Europa are rădăcini creştine. Mai exact rădăcini greco-romano –creştine. Apare însă că eludarea acestui adevăr istoric în Tratatul constituţional al Uniunii Europene este un eşec al individului care-şi contestă părinţii. Reprezentanţii unei părţi a culturii europene contemporane, spune Sandro Magister în 2006, consideră creştinismul separat de civilizaţia europeană deşi Europa îşi are rădăcinile şi se hrăneşte din creştinism.

În România a apărut o lucrare, semnată de Paul Veyne „Când lumea noastră a devenit creştină”, Editura Tact, 2010. Autorul crede că „ Europa nu are rădăcini creştine sau altele,  ea s-a constituit prin etape imprevizibile,…etc. Este rezultatul unei epigeneze”.

Adică aş traduce eu ultima aserţiune: lumea europeană este rezultatul unei educaţii pe termen lung, de-a lungul generaţiilor cu trăsături comportamentale şi cognitive transmisibile, cu rădăcini în fundamentele şi reperele culturii şi civilizaţiei greco-romane şi a creştinismului din ultimile 2 milenii.

Există cel puţin două tipuri de complementarităţi ale statului şi religiei: modelul american: sfera publică democratică şi prezenţa religioasă şi modelul italian: al echilibrului dintre statul secular şi biserica catolică, complimentaritate recunoscută reciproc. Implicit, se acceptă cele două forme de cetăţenie: profană şi sacră, pământească şi cerească.

În creştinism fundamentarea conceptului aparţine Sf. Augustin în lucrarea „ Cetatea lui Dumnezeu” din anul 410.

Autorul citat admite deci paradigma celor două cetăţi una pământească şi una cerească.

În islamism însă se acceptă primatul, afirmarea comunităţii musulmane mondiale, împotriva ne-mulsumanilor necredincioşi.

Ce constatăm în prezent ?

Rezultă o indiferenţă religioasă a europenilor, în special în Europa Occidentală, versus practica religioasă musulmană şi imigraţia în valuri.

Din ecuatie lipseşte primul termen adică dedicaţia religioasă creştină a europenilor.

Conveţuirea multiculturală este costisitoare şi riscantă.

După mulţi analişti sinteza multiculturală între creştinătate şi islamism pare imposibilă ! Dacă musulmanul imigrant refuză valorile noastre etice şi politice nu se va integra niciodată, spune Sartori.

 

 

 

 

 

 

_______________

* Quo vadis, vezi

Annibale Carraci (1560-1609)

  1. Sienkewicz 1905, Premiul Nobel)

 

 

Este valabilă concluzia indiferenţei religioase în toată Europa ?

În numeroase ţări din zona Centrală şi de Est a Europei există o strânsă legătură între identitate şi religie. Românul se autodeclară „un creştin” !

În România 86% se declară ortodocşi, 5% catolici şi 8% neafiliaţi. În Moldova 92% sunt ortodocşi.

În timp ce în Europa de Est numărul adulţilor care se declară ortodocşi creşte, catolicismul este în declin, în Polonia (96% în 1991, 87% în 2015) şi Cehia (44% în 1991 si 21% în 2015), Ungaria (63% în 1991 şi 56% în 2015).

În ţările occidentale, cu mare regret constatăm că religia creştină este în pericol ! Conrad Hackett, coautor al raportului Pew Reserch Center :

creştinismul va muri literalmente în Europa”. Există  lideri din vecinătatea Europei care proclamă război demografic Europei. Adică  expansiunea  islamului prin migraţie. Europa de nord este slăbită de ateism aşa cum rezultă din lucrarea lui Phil Zuckerman, după ce a petrecut un an în Scandinavia, intitulată „ Society without god”. Biserica de „ stat” (oficială) norvegiană a pierdut 25.000 de credincioşi într-o lună. În Suedia 90.000 de persoane au părăsit biserica, de două ori mai mult ca anul precedent. În acelaş timp au intrat în ţară 163.000 migranţi, preponderent musulmani. În UK, în Manchester s-au închis 20 de biserici şi după (calcule) anumite rapoarte biserica anglicană va dispărea în 2033 !

Archidioceza din Edinburgh a bisericii catolice intenţionează să reducă parohiile de la 100 la 30, iar cea de la Glasgow, cea mai mare, închide jumătate din parohii ! Catolicii din Ţările de Jos văd viitorul fără biserici. Cardinalul Willem Eijk, arhiepiscopul de Utrecht a anunţat că până în 2025, o mie de parohii catolice se vor închide.

Europa cunoaşte de mai mult timp, pe propriul sol, războiul anticreştinism, asasinarea unui preot în Normandia, complotul terorist contra Catedralei Notre Dame, atacul terorist letal într-o piaţă din Berlin, de Crăciun etc.

Cândva, nu foarte demult, marele scriitor german Wolfgang von Goethe spunea „ Limba maternă a Europei este creştinismul “.

Editorialistul de la Les Observateurs comentează însă că, această limbă maternă, a devenit un murmur în Europa (Les Observateurs.ch din 02.05.2017, Giulio Meotti).

Conflictul civilizaţiilor este anticipat de Huntington în 1993-1996.

În pericol este însăşi civilizaţia europeană, normalitatea europeanului contemporan !

Islamul nu a avut parte de un iluminism chiar dacă există artă, filozofie, cultură islamică. Aceasta este perioada clasică fără relevantă actuală ! Actualmente excelează fundamentalismului religios islamic şi finanţarea privată a terorismului !

Conflictul nu este interreligios, vezi ca dovadă atitudinea ateilor faţă de o religie-violenţă. Rezultă, în fapt că, sunt ciocniri ale culturii şi civilizaţiilor şi nu interreligioase.

Apariţia societăţilor paralele în marile oraşe ale Europei, în suburbii, ghetouri, cu înalt grad de criminalitate, credinţe jihadiste, sharia etc. sunt relevante  pentru viitorul apropiat.

Problema compatibilităţii  (vezi şi Giovanni Sartori) unor culturi particulare nu este realistă, locuitorii din ghetouri sunt progresiv marginalizaţi şi frustati iar identitatea culturală europeană se diminuează şi se „mlădiază” multicultural pentru a-i asimila cultural pe imigranti. Cine pe cine asimilează ? Anxiogenă întrebare !

Ateiştii occidentali preferă cultura europeană, occidentală cu fundamentele ei creştine versus „obscurantismul islamic“ chiar dacă nu-i identitate între islamism” şi „extremism islamic !

Conceptul de pluralitate a religiilor s-a definit, în timp, după secolul 13, cu sacrificii din partea unor iluştri misionari, pe măsură ce aprofundau (ex. Roman Lull 1232-1315) cunoaşterea religiei islamice concomitent cu cunoaşterea diferenţelor culturii ale lumii.

Două secole mai târziu, urmând calea cunoaşterii aprofundate a islamismului, conchide cu adevărul suprem este inacesibilul intelectului uman, înţelepciunea constă în recunoasterea limitelor intelectului uman, adevărul fiind înţeles printr-o intuiţie mistică. De aici ideea fundamentală că, la Dumnezeu, se poate ajunge pe diferite căi, independente.

Atitudinea creştinilor faţă de islam poate fi marcată, în Evul mediu, de conceptul coexistenţei, generat în Spania, deşi aceasta coexistenţă a fost marcată de prejudicii, confruntări, violenţe. Europa încerca să înteleagă şi să se raporteze la celelalte culturi şi religii. Lumea islamică a avut, însă, cu totul altă poziţie, marcată cel puţin de dezinteres faţă de civilizaţia creştină. Acest lucru era valabil evident în abordările unor intelectuali islamici de anvergură (ex. Ibn Battuta, Ibn Khaldum).

Extinderea influenţei europene în sec. XII-XVII asupra lumii musulmane a fost, implicit, o surpriză pentru această lume cu reacţii şi consecinţe dramatice.

La originea conflictului stau expansiunea arabă pe de o parte şi cruciadele pe de altă parte: ultimile ca o revanşă a occidentului împotriva expansiunii islamice, în două secole de războaie.

În sec. XI conflictele dintre creştinism şi islamism se dezlăntuie din nou, cu sens invers dintre occident spre orient în contextul cruciadelor (opt în total) cu cucerirea orientului apropiat de către creştini.

A apărut conceptul, elaborat de elita arabă, de război sfânt, jihad, pentru expansiunea islamului, ca o datorie religioasă majoră, divină. Se consideră însă  că jihadul nu este o credinţă majoră, un stâlp al islamismului, ci este o răstălmăcire pentru a justifica expansiunea musulmană. Jihadul a fost conceput, princeps, drept o luptă a islamului „cu sine însuşi” în scopul respectării principiilor fundamentale ale acestei religii. În realitate, ca şi în alte contexte, jihadul reinterpretat a justificat şi justifică expansiunile islamice.

În acest context se întrevăd soluţii ?

Se admite însă că Europa contemporană şi a viitorului ar putea integra mulsulmanii urmând o cale cu două trepte: auto-reforma islamismului şi educarea minţilor, ambele dificile, posibile  teoretic, pe termen mediu şi lung.

Dar ce se va intâmpla cu Europa în următorii 50-60 de ani ? O lucrare recentă a prof. Thorsten Beck şi Geoffrey Underhill (2017). Quo vadis ? Identity, policy and the future of European Union ” este foarte relevantă.

Autorii admit că Europa este în criză, o criză economică, o criză socială şi o criză de încredere care interactionează periculos pentru viitorul continentului nostru.

Întrebarea formulată de autori, încotro Europa, este astfel justificată pe deplin.

O problemă majoră, esenţială atât pentru Europa cât şi pentru naţiunile constituente ale UE este cea identitară. Autorii consideră că pare a exista o clară lipsă de identitate europeană şi o creştere a prăpastiei dintre viziunea elitei socio-economice şi politice şi cea a majorităţii populaţiei, asupra Europei. Spontană sau indusă, există o oboseală a procesului de integrare europeană,  sporită de partidele politice antieuropene, scăderea încrederii populaţiei în proiectul Europei Unite etc. Brexitul a fost un simpton !

Există susţinători care admit o soluţie de la vârf, de reconsolidare a entuziasmului pentru proiectul european pornind de la suveranitatea statelor

naţiuni !  Concomitent cu reconsolidarea principiului solidarităţii statelor EU.

Ciudat că Brexitul şi votul pentru acest proces este „explicat” de imigraţia masivă din Centrul şi Estul Europei în UK.

În 2016, Pew Research Center, publică o serie de date, confirmate de serviciile de informaţii din ţările respective, rezultând că în UK exsită 2,96 milioane musulmani adică 4,8% din populatie, 0,77 dintre islamişti fiind jihadişti extremişti.

În Franţa  au fost identificaţi 36.200 de jihadişti extremişti iar în Germania 36.600.

În UK se produc fenomene populaţionale, demografice similare cu cele descrise de Christopher Caldwell în cartea „Une revolution sons nos yeux: comment l’islam vo changer la France et l’Europe”. Autorul comentează: „Imigraţia, idiferent care sunt circumstanţele istorice, produce întotdeauna conflicte economice, sociale şi culturale.

Islamul scrie Coldwell este o cultură religioasă care doreşte să structureze societatea în care imigrează. Este o compatibilă cu tradiţiile europene? Nu !. Autorul a fost intervievat de Le Figaro care remarcă profunzimea analizei fără ură şi părtinire. În plan demografic, Caldwell calculează că în 20 de ani populaţia musulmană va atinge 28 de milioane adică 40% din populaţia Franţei.

Aş vrea să închei cu vorbele unui înţelept contemporan, marele rabin Jonathan Sachs, reprezentantul comunităţii evreieşti din Commonwealth care afirma în 2013, în cadrul unei conferinţe „Cultura indeo-creştină va salva lumea”, la Universitatea potificală din Roma: „ Cultura indeo-creştină este la originea fecundităţii spirituale, economice şi culturale a Europei”.

Domnia Sa remarcă faptul că Europa are tendinţa să piardă conştiinţa rădăcinilor sale ideo-creştine, iar consecinţele vor fi teribile în toate domeniile: în literatură, în artă, în educaţie, în politică, etc. Rabinul reaminteşte că  inima culturii ţine de religie. Traditia ideo-creştină încarnează valori fundamentale indispensabile pentru o societate umanistă, cum sunt respectul demnităţii persoanei, respectul bunurilor personale şi a valorii muncii sale.

Grav este că  decreştinizarea Europei Occidentale apare în contrast cu expansiunea mondială a creştinismului şi în plus a islamismului. Se estimează de către Pew Research Center că în 2050 creştinismul va reuni 31,4% iar islamul 29,7% din populatia mondială. Creşterea cea mai netă în context este prevăzută pentru populaţia islamică, respectiv cu 73% generând ponderea de mai sus la nivelul populaţiei globale. Demografia, spune Giovanni Sartori, este arma cea mai puternică a islamului.

În acest context o serie de întrebări care vizează soarta Europei, adresate celor interesaţi, pot fi formulate astfel:

  1. Este programată această imigraţie islamică în Europa ? Chiar dacă, parţial, este justificată de ororile războiului ?
  2. Europa este conştientă de consecinţe ? Există o abordare unitară a UE, o analiză la nivelul liderilor europeni a cauzelor consecinţelor imigraţiei ?
  3. Lipsa de reactivitate la actuala imigraţie islamică, versus reacţia la imigraţia din sud-estul european este fundamentată ? În ce sens ? Se aplică concepte politice diferite cu dublu standard ?
  4. De ce ţările bogate, islamice din zona Golfului nu oferă sprijin şi nu acceptă imigraţia co-relegionarilor lor ?
  5. Nu cumva acest tip de abordare, de politică a UE, de pacificare, conciliere, un aparent umanism, de fapt politică corectă şi neomarxism este similară sau un fel de „appeasement policy” politică dusă de Neville Chamberlain în anii 1937-1940 faţă de Hitler ? (Tratatul de la München, 1938).
  6. Au evaluat liderii europeni, cu ajutorul experţilor, consecinţele demografice şi geopolitice ale imigraţiei masive la nivelul teritoriului Europei ?

Desigur, mai multe întrebări şi prea puţine răspunsuri !

 

 

 

 

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of